idasc

Acasă / Cum lucrăm

Cum lucrăm

Un proces scurt, repetabil, în care tu dai un export și câteva ore din timpul unui om care cunoaște afacerea. Noi facem restul.

Discuția de început (30–60 de minute)

Ce sisteme ai, cine va pune întrebări, care sunt primele 10 întrebări pe care vrei să le poți pune. Din ele reiese ce date trebuie exportate. Îți trimitem apoi o specificație de export pe care o poți da furnizorului platformei sau echipei tale IT.

Exportul de date (la tine, de obicei 1–3 zile)

Un dump al bazei de date sau un set de CSV-uri, livrat pe un canal sigur (SFTP/FTPS pe serverul nostru sau al tău). Ideal e un export zilnic automat; pentru început merge și unul manual. Dacă platforma permite, o replică a bazei de date înlocuiește exportul.

Analiza și copia analitică (1–2 zile)

Încărcăm exportul pe un server dedicat în UE, inventariem tabelele, identificăm cheile, datele personale și tabelele care contează. Construim importul automat: pseudonimizare, verificări de integritate (număr de rânduri, stoc, sume), copie în Postgres.

Stratul semantic (1–5 zile)

Partea care ia timp și face diferența. Scriem comentarii pentru fiecare tabelă și coloană, regulile de business (cu prioritate, ca modelul să știe ce bate ce) și funcțiile de raport. Aici avem nevoie de 2–3 ore cu omul care știe cum se calculează lucrurile la tine.

Conectorul și testul (1 zi)

Pornim serverul MCP pe un subdomeniu dedicat, cu autentificare. Testăm cele 10 întrebări de la început, apoi altele, și comparăm cu rapoartele tale. Conectorul se adaugă în Claude din setări, în două minute, de fiecare om din echipă.

Lansare și calibrare (2 săptămâni)

O sesiune de o oră cu echipa, apoi două săptămâni în care orice răspuns care nu bate cu realitatea devine o regulă nouă sau o corecție de comentariu. Din experiență, după două săptămâni răspunsurile sunt stabile și echipa pune întrebări pe care nu le-ar fi pus niciodată unui raport.

Ce ne trebuie de la tine

  • Un export de date (sau acces de citire la o replică)
  • Un om care cunoaște afacerea: 3–4 ore de discuții în total
  • Pentru marketing: acces de vizualizare pe conturile Google și Meta
  • Un abonament Claude pentru fiecare utilizator (Pro, Team sau Enterprise)

Ce nu cerem

  • Acces la codul platformei tale
  • Acces la serverele de producție
  • Drepturi de scriere în baza de date sau în ERP
  • Date personale ale clienților tăi în forma lor brută, mai departe de serverul de import

Durată și costuri, pe scurt

Un conector de ERP sau magazin online durează 3–10 zile lucrătoare. Prețul se compune dintr-o taxă de construcție (în funcție de complexitatea datelor și a regulilor) și un abonament lunar de operare (server dedicat, import zilnic, backup, alerte, ajustări). Îți spunem cifrele după discuția de început, când știm ce sisteme ai. Nu există costuri pe utilizator din partea noastră: dacă echipa crește, costul tău e abonamentul Claude.

Spune-ne ce sisteme ai și ce vrei să întrebi.

Răspundem cu ce export e nevoie, cât durează și cât costă. De obicei într-o zi lucrătoare.